Cand o apuci pe cararea prea batuta a filmelor cu politisti corupti, cu familii de politisti si cu inevitabila confruntare good cop-bad cop, e important sa gasesti un catch care sa te diferentieze oarecum de restul gloatei.

Cred ca Gavin O’Connor l-a gasit, si desi Pride and Glory nu e o capodopera a genului, ceea ce-l ridica este felul in care sunt portretizate personajele, atat cele principale cat si cele secundare. Nu mi se intampla des sa vad oameni in filme, cu atat mai putin in cele politiste, desi tendinta generala este e a umaniza omul legii.

Si apropo de filme cu politisti, ‘mnezeu stie care o fi perceptia generala a americanilor despre politaii lor, dar tot timpul am stat sa imi imaginez cum ar arata un asemenea film cu gaborii nostri gusati si burtosi si cu privirea albastra pe sub chipiu…

Frumos personajul si jocul lui Colin Farrell, mi-a placut si Edward Norton, desi e departe de a avea un rol de compozitie. Cateva momente rizibile sunt reusit compensate de vreo 2-3 scene destul de puternice, despre care m-am amuzat sa citesc ca au oripilat publicul din cinema-urile americane

6.5/10